Este profitabil să particip la o majorare de capital?

Există şi avantaje şi dezavantaje pentru cei care participă la o majorare de capital.

Un avantaj ar putea fi acela că la data ex-dividend preţul acţiunii scade, dar de obicei nu atât de mult cu cât ar trebui să scadă conform calculelor.

Un dezavantaj este acela că investitorii care participă la o operaţiune de majorare a capitalului social rămân cu banii blocaţi o perioadă lungă de timp, de câteva luni, în care acei bani imobilizaţi ar fi putut fi utilizaţi pentru investiţii profitabile la bursă.

În general dacă bursa are o tendinţă de creştere, preţul acţiunii nu scade cât de mult ar trebui după data cum-dividend, obţinându-se deci un profit potenţial. Dacă acţiunea este una bună din punct de vedere fundamental, în general este profitabil să se participe la majorările de capital.

Dacă însă este o acţiune slabă din punct de vedere fundamental, sau emisă de o societate care a avut numeroase majorări de capital nesusţinute prin rezultate, preţul acţiunii ar putea să scadă după data cum-dividend şi să nu fie profitabilă participarea la majorare.

Un alt element de care trebuie ţinut cont când se are în vedere participarea la o operaţiune de majorare a capitalului este faptul că după înregistrarea acţiunilor nou emise cu ocazia majorării capitalului la Depozitarul Central, preţul lor ar putea scădea, deoarece apar noi acţiuni pe care deţinătorii lor ar putea dori să le vândă.

Inapoi la lista cu intrebari