Din punct de vedere al impozitării, este preferabil să fi persoană juridică?

Persoanele fizice şi cele juridice trebuie să plătească aceleaşi impozite pentru profiturile realizate la bursă, deci strict din punctul de vedere al procentelor din profit care trebuie plătite, nu este nici o diferenţă între o persoană fizică şi una juridică.

O persoană juridică poate avea însă avantajul că poate deduce o parte din cheltuieli, baza de impozitare devenind astfel mai redusă, însă o persoană juridică implică unele cheltuieli de funcţionare care ar putea anula acest avantaj.

În cazul în care pe bursă o persoană ar dori să tranzacţioneze o sumă foarte mare de bani, ar putea merita analizarea oportunităţii de a face tranzacţiile prin intermediul unei persoane juridice, dar pentru sume relativ reduse, probabil că nu ar fi rentabil, decât dacă deja există o persoană juridică care are şi alte activităţi.

Inapoi la lista cu intrebari