Căutarea cuvintelor care apar în textul definițiilor

Uneori se poate întâmpla să căutați un cuvânt și să găsiți una sau mai multe definiții, dar în aceste definiții să găsiți cuvinte al căror înțeles să nu îl cunoașteți. Pentru a nu fi nevoit să copiați cuvintele în textul de căutare, sau chiar să le scrieți manual, programul Maestro DEX vă permite să faceți dublu clic pe cuvântul dorit, iar cuvântul respectiv va fi automat căutat și definițiile corespunzătoare vor fi afișate.

Cei care preferă să utilizeze tastatura pot face acelasi lucru prin poziționarea cursorului undeva în interiorul cuvântului sau înaintea primului caracter al cuvântului și apăsarea tastei Enter.

Dacă se dorește, se poate apoi reveni la definițiile cuvântului căutat anterior cu un simplu clic pe butonul "< anterior" sau cu combinația de taste Alt+Săgeată stânga, în mod asemănător cu navigarea într-o pagină web.

Atenție! Nu toate cuvintele care apar în textul definițiilor se află în dicționare, deci nu pot fi găsite definiții pentru toate aceste cuvinte. Unele dintre ele sunt prescurtări, altele sunt nume proprii, altele sunt cuvinte în limbi străine, etc.